Roni Levi admite că Zenit e favorită înaintea partidei retur din preliminariile Ligii Campionilor, dar spera ca Galamaz și Compania să știe să profite de statutul de outsideri și să abordeze mai relaxat meciul de miercuri seară. Tehnicianul Unirii Urziceni nu știe încă pe cine se va baza în centrul liniei mediene, acolo unde nu se va putea paza pe Iulian Apostol, Răzvan Pădurețu sau Sorin Paraschiv.
„Cred că presiunea e pe Zenit, noi trebuie să fim mai relaxați și să mergem să dăm tot ce este mai bun. Noi știm ce rezultat e bun pentru noi, dar știm că Zenit e o echipă foarte, foarte bună și că e favorită acasă. Nu am la dispoziție trei jucători foarte importanți la mijloc, Pădurețu, Paraschiv și Apostol, și trebuie să găsesc niște soluții„, a spus Levi, conform Mediafax.
Victoria echipei Zenit în fața formației Rubin Kazan, din etapa a XV-a a campionatului Rusiei, scor 2-0, l-a determinat pe tehnicianul israelian să afirme că adversarii românilor sunt foarte puternici: „Rubin Kazan, dacă ar fi să fim onești, e o echipă foarte puternică. În anii trecuți când le-am arătat elevilor mei echipe cu o tactică foarte bună le-am arătat ca exemplu Rubin Kazan. Zenit a câștigat ușor meciul. Deci este o echipă foarte bună”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER